Cine are obligaţia efectuării analizei de risc
1. Conform art. 2 alin.1 din H.G nr. 301 din 11.04.2012, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicarea a Legii nr. 333 din 08.07.2003 – privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor :
În vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Lege, unităţile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Lege, denumite în continuare unităţi indiferent de natura capitalului social, forma de organizare ori asociere, modul de deţinere a bunurilor ori valorilor, trebuie să adopte măsuri de securitate în formele prevăzute de Lege, completate cu măsuri procedurale.
2. Conform art. 2 alin.1 din Legea nr. 333 din 08.07.2003 :
Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum şi alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite în prezenta lege unităţi, sunt obligate să asigure paza acestora.
3. Conform Legii nr. 333/08.07.2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, obligaţia efectuării analizei de risc la securitatea fizică (în conformitate cu prevederile Instructiunii nr.9/01.03.2013) o au următoarele unităţi:
A. Unităţile de interes strategic la care nu se asigură paza cu efective de jandarmi.
Conform art.3 lit.b din O.U.G. nr. 88/23.12.1997 privind privatizarea societăţilor comerciale : “societăţi comerciale de interes strategic înseamnă societăţile naţionale şi companiile naţionale; alte societăţi comerciale cu capital majoritar de stat pot fi declarate de interes strategic prin hotărâre a Guvernului “.
La unităţile de interes strategic la care se asigură paza cu efective de jandarmi, analiza de risc la securitate fizică se efectuează conform Ordinului nr. 67/2017 privind elaborarea analizei de risc la securitatea fizică a obiectivelor, bunurilor, valorilor şi transporturilor speciale din responsabilitatea structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
B. Instituţiile publice la care nu se asigură paza cu efective de jandarmi.
Conform art.5 lit.w din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ : “instituţia publică – structura funcţională care acţionează în regim de putere publică şi/sau prestează servicii publice şi care este finanţată din venituri bugetare şi/sau din venituri proprii, în condiţiile legii finanţelor publice;”
Instituţiile publice se organizează şi funcţionează în subordinea autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale.
Exemple :
– primăriile
– instituţiile şi unitatile de învatamant
– servicii publice deconcentrate
La instituţiile publice la care se asigură paza cu efective de jandarmi, analiza de risc la securitate fizică se efectuează conform Ordinului nr. 67/2017 privind elaborarea analizei de risc la securitatea fizică a obiectivelor, bunurilor, valorilor şi transporturilor speciale din responsabilitatea structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
C. Unităţile şi instituţiile de interes public
Conform art.5 lit.aa din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ :” instituţia de utilitate publică – persoana juridică de drept privat care, potrivit legii, a obţinut statut de utilitate publică;”
Instituţiile de interes şi utilitate publică, sunt organizate de către persoane juridice de drept privat, în urma organizării acestora ele devenind persoane juridice de drept privat, de interes şi utilitate publică.
Exemplu :
– servicii comunitare de utilități publice
Conform art.1 alin. 2 Legea nr. 51 din 8 martie 2006 (**republicată**) legea serviciilor comunitare de utilități publice :
”(2) În înțelesul prezentei legi, serviciile comunitare de utilități publice, denumite în continuare servicii de utilități publice, sunt definite ca totalitatea activităților reglementate prin prezenta lege și prin legi speciale, care asigură satisfacerea nevoilor esențiale de utilitate și interes public general cu caracter social ale colectivităților locale, cu privire la:
a) alimentarea cu apă;
b) canalizarea și epurarea apelor uzate:
c) colectarea, canalizarea și evacuarea apelor pluviale;
d) alimentarea cu energie termică în sistem centralizat
e) salubrizarea localităților;
f) iluminatul public
h) transportul public local de călători “
D. Regiile autonome
Conform art.2 din Legea nr.15/07.08.1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale : “Regiile autonome se organizează și funcționează în ramurile strategice ale economiei naționale – industria de armament, energetică, exploatarea minelor și a gazelor naturale, poștă și transporturi feroviare -, precum și unele domenii aparținând altor ramuri stabilite de guvern.”
Conform art.3 alin.2 din Legea nr.15/07.08.1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale : “Regii autonome se pot înființa prin hotărîre a guvernului, pentru cele de interes național, sau prin hotărîre a organelor judetene și municipale ale administrației de stat, pentru cele de interes local, din ramurile și domeniile stabilite potrivit art. 2.”
Conform art.3^1 alin.1 din Legea nr.15/07.08.1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale : “Regiile autonome pot fi reorganizate ca societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local/hotărâre a consiliului județean sau prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, având ca unic acționar/asociat statul român sau unitatea administrativ-teritorială.”
E. Institutele naţionale de cercetare-dezvoltare
Conform art.7 lit.a din Ordonanța nr. 57 din 16 august 2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică :“În sistemul național de cercetare-dezvoltare sunt cuprinse următoarele categorii de unități și instituții de drept public:
a) institute naționale de cercetare-dezvoltare;”
F. Societăţile reglementate de Legea nr. 31/16.11.1990 privind societăţile comerciale indiferent de : natura capitalului social,forma de organizare sau asociere (societăţi în nume colectiv, societăţi în comandită simplă, societăţi pe acţiuni, societăţi în comandită pe acţiuni și societăţi cu raspundere limitată),modul de deţinere a bunurilor sau valorilor,obiectul de activitate ori suprafaţa punctului de lucru.
Exemple :
– unităţi de producţie
– unităţi de depozitare
– unităţi de comercializare
– unităţi de cazare
– restaurante, baruri
– unităţi prestări servicii
– unităţi de transport
G. Alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice titlu, indiferent de natura capitalului social, forma de organizare ori asociere, modul de deţinere a bunurilor ori a valorilor, obiectul de activitate ori suprafaţa obiectivului.
Exemple :
– asociaţiile și fundaţiile înfiinţate potrivit Ordonanţei nr. 26 din 30 ianuarie 2000cu privire la asociații și fundații (sportive,culturale,de vanatoare si pescuit,etc);
– asociaţiile de proprietari înfiinţate potrivit Legii nr. 196 din 20 iulie 2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor;
– unităţile de cult religios înfiinţate potrivit Legii nr. 489 din 28 decembrie 2006 (*republicată*) privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor;
– organizaţiile sindicale înfiinţate potrivit Legii nr. 62 din 10 mai 2011 (**republicată**) a dialogului social;
– organizaţiile patronale înfiinţate potrivit Legii nr. 356 din 10 iulie 2001 – legea patronatelor;
– partidele politice înfiinţate potrivit Legii nr. 14 din 9 ianuarie 2003*) (*republicată*) a partidelor politice (art. 1 : “Partidele politice sunt asociații cu caracter politic ale cetățenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea și exercitarea voinței lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituție. Ele sunt persoane juridice de drept public.”)