Subsistemul de alarmare la efractie

Avantajele pe care le are un sistem de alarmă antiefracție

  • Ajută la protejarea caselor, clădirilor sau afacerii dumneavoastră împotriva furtului;
  • Modul în care va fi detectată prezența infractorului se face în funcție de elementul protejat: uși casă, geamuri casă, spații interioare;
  • Sistemul efracție poate include opțiuni precum butoane de alarmă, senzori de mișcare, protecție a ușilor – fapt ce conferă angajaților confort și liniște;
  • Ajută la identificarea condițiilor critice precum temperaturi foarte mari sau foarte mici;
  • Un sistem de alarmă antiefracție poate transmite apariția efracției fie apelând numere de telefon fix/mobil, fie prin mesaje pe linie telefonică (standard sau GSM) către dispecerat sau către beneficiar;

 

COMPONENTE SUBSISTEM DE ALARMĂ ÎMPOTRIVA EFRACȚIEI 

  1. Centrala de alarmă
  2. Acumulatorul backup
  3. Tastaturi de operare
  4. Detectoare
  5. Dispozitive de semnalizare
  6. Butoane și pedale panică
  7. Module

1. Centrala de alarmă

 

Centrala este o placă electronică care folosește algoritmi speciali pentru a gestiona toate dispozitivele care compun sistemul.

Centrala se montează într-un loc ferit în interiorul unei cutii metalice cu rol de protecţie,   aproape de o sursă stabilă de curent 220V. Cel mai des, cutia metalică și centrala de alarmă se montează în apropierea tabloului electric, de unde poate fi obţinută tensiune 220V de pe o siguranţă dedicată. 

În cutia centralei se montează un transformator și un acumulator de 12V. Transformatorul se ocupă cu transformarea tensiunii de 220V CA (curent alternativ de la reţeaua electrică) în tensiune continuă pentru alimentarea centralei. Acumulatorul de 12V furnizează centralei și întregului sistem de alarmă energia electrică necesară în cazul unei pene de curent. Astfel, în cazul unei pene de curent, sistemul antiefracţie funcţionează normal, iar locaţia este în continuare protejată până la remedierea defecţiunii.  

Carcasa este echipată cu un comutator anti-vandalizare conectat la intrarea dedicată a panoului. Dacă sistemul nu este în modul de „reparaţie/întreţinere”, orice încercare de a deschide carcasa declanșează alarma. 

Panoul de control monitorizează funcţionarea corectă a tuturor echipamentelor instalate în sistem. 

Panoul colectează informații de la senzori, tastaturi, circuite anti-vandalizare, detectează orice defecţiuni în cabluri, și în caz de nereguli, pornește semnalizarea optică și acustică. 

Dacă panoul de control este echipat cu un modul de comunicare, se poate notifica utilizatorul sau compania de securitate cu privire la acțiunea ce a declanşat alarma. 

Orice interferenţă în sistem nu va trece neobservată, fiind stocată în memoria unității. 

La alegerea unui panou de control cu alarmă anti-efracţie, trebuie să se acorde o atenție deosebită numărului de intrări/ieșiri (de nivel ridicat şi scăzut de curent) și opțiunilor de extindere a sistemului (în caz că va fi necesar pe viitor).

Centrala, în funcţie de marcă și model, oferă mai multe zone și partiţii pe care se pot conecta și distribui diversi senzori.

Ce este o zonă? 

O zonă este o intrare fizică a centralei la care se pot conecta mai mulţi senzori. De regulă, se conectează la aceeași zonă toţi senzorii care aparţin de o incăpere sau un spaţiu definit. 

De exemplu, în cazul unei case, se pot defini următoarele zone: zona acces principal, zona bucătărie, zona living, zona dormitor, zona acces secundar. Fiecare din aceste zone poate fi protejată de mai mulţi senzori. Deci, dacă în dormitor există 2 senzori de mișcare, atunci acei 2 senzori vor fi conectaţi la aceeași zonă în centrală, zona „dormitor”. Astfel, în cazul unei spargeri centrala va anunţa cu precizie în ce parte a casei (în ce zonă) s-a produs evenimentul.

Ce este o partiţie? 

O partiţie este o împărţire logică a zonelor unei centrale. O partiţie poate fi compusă din oricate zone. 

De exemplu, să spunem că într-o casă cu 2 etaje se dorește armarea parterului și etajului 1 separat. Se va dori ca atunci când nu este nimeni acasă să se armeze întreg sistemul, cu toate zonele acestuia, dar atunci când este cineva acasă (noaptea de exemplu) să se poata arma doar parterul și să rămană dezarmat etajul 1. Aici intervin partiţiile. Partiţia 1 va fi formată din zonele care se află la parter și Partiţia 2 va fi formată din zonele care se află la etaj. Sistemul de alarmă ofera control individual pe fiecare partiţie, deci fiecare partiţie va putea fi armată / dezarmată independent una faţă de cealaltă.

Alegerea centralei de alarmă potrivite se face în funcţie de parametrii locaţiei ce trebuie protejată: număr de zone, număr de partiţii, cu suport wireless sau nu, etc. Este important să fie aleasă centrala potrivită locaţiei pe care dorim să o asigurăm. O centrală prea mică nu ne va oferi control, iar o centrală prea mare va fi doar o risipă de bani.

2. Acumulatorul backup

Acumulatorul se montează în cutia centralei și are ca scop alimentarea întregului sistem de alarmă în cazul unei pene de curent. Cel mai des se folosesc acumulatori de 7Ah, capabili să ofere sistemului o autonomie de 48h fără curent de la linia 220V.

3. Tastaturi de operare

 

În cadrul unui sistem de alarmă, tastatura este dispozitivul prin care utilizatorul interacţionează cu sistemul de alarmă. Tastatura se conectează direct la centrala de alarmă și permite utilizatorului să armeze, să dezarmeze, să modifice setarile sistemului de alarmă, practic să controleze întreg sistemul de alarmă. În plus, tastatura memorează și afisează toate evenimentele importante ce au loc în sistemul de alarmă: zonele unde s-au produs evenimente, erori de sistem, defecţiuni tehnice, etc.

Aceste manipulatoare permit instalatorului să facă setările panoului de control și să programeze toate funcțiile sistemului de alarmă. 

Un sistem de alarmă conține de obicei o tastatură principală (master) și manipulatoare de zonă/partiție (dacă este necesar). 

Tastatura principală are display LCD şi taste numerice sau ecran tactil.

Tastaturile de partiție au tastaturi numerice și sunt prevăzute cu semnalizare optică simplă sub formă de LED-uri. Ele sunt folosite pentru a arma și dezarma partițiile, în timp ce tastatura principală este responsabilă pentru controlul întregului sistem de alarmă.

Se montează aproape de intrarea principală în locaţie, pentru a fi la îndemană

Atunci când se pleacă din locaţie sau se ajunge în locaţie se introduce un cod în tastatură, pentru armare / dezarmare sistem. 

Tastatura oferă și informaţii importante despre starea tehnică a sistemului folosind diferite beculeţe și afisaje. Nu în ultimul rând, tastatura este folosită pentru programarea întregului sistem.

Gestionarea zilnică a sistemului de alarmă se limitează la activarea și dezactivarea operațiunilor prin utilizarea codurilor corespunzătoare și vizualizarea/resetarea istoricului alarmelor.

  La părăsirea locaţiei, proprietarul va trebui să se asigure că nicio zonă nu este activă (prin zonă activă înţelegem că un senzor din acea zonă a detectat ceva, un PIR a „simţit” mișcare, un contact magnetic nu este închis, etc). După care va putea introduce codul de armare. Se va auzi un semnal sonor care informează că in câteva secunde sistemul se va arma (numărul de secunde disponibile este programabil, tot folosind tastatura).

La intrarea în locaţie prin accesul principal, pentru că sistemul nu știe dacă cel intrat este proprietarul sau un intrus, tastatura va emite un semnal sonor strident, care informează că este necesar codul de dezarmare, altfel va porni alarma.

4. Detectoare de efracţie

Detectorul de efracţie este un echipament conceput să genereze un semnal sau un mesaj de efracţie ca răspuns la detectarea unei condiţii anormale ce indică prezenţa unui risc.

  Detectoare de efracţie pot fi clasificate după cum urmează:

– detectoare de mișcare:

  • Detectoarele de mișcare pasive în infra roşu – PIR (Pasive Infra Red)
  • Detectoarele de mișcare cu microunde – MW – (Micro-Wave)
  • Detectoarele de mișcare în dublă tehnologie (PIR+MW)

– contactul magnetic – (reed switch)

– alți detectori: pentru detecţie spargere geam/sticlă, vibrații, apă, monoxid de carbon, gaze, fum, bariere infrarosu (detectori cortină).

Detectoarele de mișcare pasive în infra roşu – PIR (Pasive Infra Red)

 

În practică, un senzor PIR nu detectează în mod autonom mișcarea; cu toate acestea, detectează schimbări bruște de temperatură care schimbă starea pe care PIR o „stocase normal”. Când ceva sau cineva trece în fața unui fundal, de exemplu un perete, anterior „fotografiat” de PIR ca stare normală, temperatura în acel punct crește brusc, trecând de la temperatura camerei la cea a corpului. Această schimbare rapidă activează detectarea. Desigur, deplasarea obiectelor cu temperatură identică în raport cu fundalul nu este detectată.  

PIR-urile pot avea mai mulți senzori în interior, astfel încât, cu adăugările electronice adecvate, direcția de mișcare să poată fi obținută din detectarea secvențială a senzorilor. În acest fel, alarmele false sau pur și simplu pentru a colecta informații despre direcțiile de deplasare ale unui aparat de monitorizare sunt reduse.

PIR-urile sunt disponibile în multe configurații pentru o varietate de aplicații diferite. Cele mai frecvente sunt cele care implementează așa-numitele lentile Fresnel , sau lentile oglindă, cu un domeniu de detectare maxim 10-12 metri și un câmp vizual care poate atinge 300 de grade. Există, de asemenea, modele cu un unghi de 360 ​​de grade care se aplică de obicei pe tavan. Unele PIR mai mari sunt capabile să detecteze schimbările de temperatură de până la aproximativ 30 de metri. Alte PIR-uri au fost proiectate cu senzori ecranabili pentru a modela gama de detecție.

 Se montează pe pereți la o înălțime între 2 si 2,4 metri de la podea sau pe tavan.

  Sunt detectori volumetrici, în sensul că supraveghează un anumit volum al unei încăperi.   

Se pozitionează astfel încât să „vadă” geamurile și căile de acces. În general, este suficient un astfel de detector montat într-un colț al camerei pentru o detecție completă. 

Pe cât posibil instalarea lor se execută în așa fel încât intrusul să traverseze perpendicular calea de detecție și nu frontal.

Aria de detecție este delimitată de granițele naturale existente (pereți, geamuri): detectorul PIR nu sesizează mișcarea dincolo de pereți sau geamuri (radiația infrarosu nu trece prin astfel de obstacole).

Sistemele de alarmă cu detector pasiv cu infrarosu (PIR) sunt printre cele mai răspândite sisteme antiefracție. Este un sistem întâlnit în protejarea locuințelor și a sediilor de firmă mici, deoarece este accesibil și fiabil.

  Limitări în procesul de detecție: deoarece este un senzor care de fapt măsoara mișcări termice, amplasarea in zone cu temperaturi ridicate (apropiate de temperatura corpului uman) duce la scăderea eficacitații detecției; teoretic dacă o persoană radiază aceeași temperatură ca în mediul în care se deplasează, aceasta ar putea fi „invizibilă” pentru senzor. 

Detectorul de miscare PIR este foarte sensibil la curenți de aer (atât calzi cât și reci) , deci se recomandă să nu uitati geamuri deschise în încăperile unde aveti astfel de senzori : pot genera alarme false. 

La exterior pot fi utilizați doar detectori cu detecție duală (microunde + PIR).

Detectoarele de mișcare cu microunde – MW – (Micro-Wave)

Un detector cu microunde (microwave detector) funcționează ca un radar auto. Radiația este emisă din detector, radiație ce se reflectă din orice corp care se apropie sau se îndepărtează de senzor.

Aceste detectoare se bazează pe utilizarea efectului Doppler, un fenomen fizic ce constă în modificarea lungimii de undă/frecvenței semnalului recepționat de către observator, fenomen cauzat de mișcarea sursei de semnal relativ faţă de observator. 

Transmițătorul emite unde ce sunt reflectate de diverse obiecte fixe din interiorul camerei și se întorc la receptor, fără să-şi schimbe lungimea de undă/frecvența. 

Cu toate acestea, în cazul unui obiect aflat în mișcare în zona de detecție, semnalul reflectat de obiect (sursă „secundară”) va avea o lungimea de undă/frecvență diferită, interpretată ca o intruziune în aria protejată.

Detectoarele de mișcare in dubla tehnologie (PIR+MW)

Aceste detectoare combină avantajele detectoarelor în infraroșu și a detectoarelor cu microunde. 

Prin folosirea a două elemente de detecţie diferite creşte rezistenţa detectoarelor la alarmele false. 

Circuitele electronice ale acestor detectoare analizează semnalele provenite de la ambele elemente de detecţie și declanșează alarma numai în cazul depistării simultane a unui intrus.

Contactul magnetic – (reed switch)

Contactul magnetic este o componentă importantă a sistemului de alarmă. 

Un contact magnetic este un senzor care se montează în general în locurile unde există deschideri : uși, porți sau ferestre. 

Senzorii sunt formați din două părți : una care se montează în tocul usii sau a geamului și alta care va fi montată în partea mobilă, senzorii magnetici vor reusi astfel să depisteze atunci cand ușa sau fereastra este inchisă sau deschisă și va transmite un semnal către unitatea centrală a sistemului de alarmă.

Toate contactele magnetice se montează pe partea interioară a geamurilor sau ușilor.

Nu se vor monta pe elemente care vibrează la deschiderea ușilor de acces pentru a nu genera alarme false.

Dacă în locație avetisunt geamuri oscilobatante este recomandată instalarea contactelor magnetice pe partea de jos a geamurilor, cât mai aproape de glafuri, pentru ca sistemul să poată fi armat și atunci când geamurile sunt lăsate în poziția semi-deschisă.

Senzorii magnetici sunt comutatoare NC (normal închis)/ NO (normal deschis) care detectează mișcarea unui magnet amplasat pe un corp ce trebuie protejat. 

Senzorii sunt compuși din două părți: un releu (întrerupator) amplasat pe partea interioară, fixă a ferestrei/ușii și un magnet amplasat pe partea mobilă. 

Când ușa este închisă, contactul este în starea NC (normal închis), el trecând în starea NO (normal deschis) prin deschiderea ușii.

Acești senzori magnetici pot fi de două tipuri, aplicabil cu montaj aparent sau îngropat.

Cei mai răspândiți sunt senzorii magnetici cu montaj aparent care pot fi aplicați pe ușă și toc cu ajutorul șuruburilor sau a adezivului. Astfel partea pe care se află firul este montată pe toc, și partea fără fir pe partea mobilă. 

Există și senzori magnetici de tip wireless, aceștia au însă un preț mult mai mare.

Senzorul magnetic wireless te scapă de inconvenientul firelor trase prin pereti, găurirea peretilor sau a tocului și oferă un montaj mai simplu. Un senzor magnetic wireless se alimentează prin baterii sau cu ajutorul unui acumulator propiu. Există modele speciale pentru uși, ferestre sau chiar uși culisante.

Al 2-lea tip de senzor magnetic, cel îngropat, este montat în toc astfel încât să nu fie deloc vizibil, ceea ce oferă un mic avantaj.

 

Detector de geam spart

Detectorul de geam spart este un dispozitiv electronic, bazat pe principiul sesizării unui spectru audio specific zgomotului provocat de spargerea unui geam. Dacă este bine reglat și este de calitate corespunzătoare, poate sesiza chiar și zgomotul provocat de spargerea unei sticle sau a unui pahar din camera în care este instalat.

Aceste detectoare pot fi instalate atât pe perete, cât și pe tavan, cu fața la panourile de sticlă sau la geamuri.

Detectoarele folosesc microfoane de bandă largă, de înaltă calitate, pentru a monitoriza zgomotele puternice cu frecvență înaltă sau joasă. 

Într-un scenariu de spargere a geamului, sunetele puternice, cu o frecvență joasă sunt generate de undele de șoc create la atingerea / lovirea obiectului de geam (un obiect greu, de exemplu). În același timp, sunetul de înaltă frecvență confirmă faptul că geamul s-a spart.

Această abordare a monitorizării zgomotelor cu frecvență joasă și înaltă asigură faptul că detectoarele pot face distincția între zgomotele puternice din mediu, vibrațiile cauzate de vântul puternic sau spargerea reală a geamului – contribuind astfel la minimizarea considerabilă a alarmelor false.

Sunt modele care sunt pretabile (prin volumul pe care îl pot acoperi) să fie instalate pe tavanul unei camere, asigurând astfel mai multe geamuri apartinând aceleiași camere sau modele mai simple, care se montează lângă fereastra pe care o asigură.

Atenție! Pot fi numeroase situații în care, dacă aveți montate geamuri termoizolatoare (indiferent de suport: Al sau PVC), in care aceste detectoare nu pot lucra corespunzător datorită prezenței garniturilor de cauciuc în care sunt montate ansamblurile celor două foi de geam.

Se recomandă montarea de detectoare de geam spart combinate intern cu detectoare de vibrații (șocuri) pentru o protecție mai eficientă.

Detectorul de vibrații

Detectoarele de vibrații sau șocuri sunt destinate în general unor aplicații speciale, cum ar fi protecția pereților,seifurilor,camerelor de tezaur, dar și a unor suprafețe vitrate. 

Detectoarele de vibrații conțin un traductor care transformă semnale de tip acustic în semnale electrice. În general, traductorul este de tip piezo, dar există și alte tipuri de traductoare.

Raza de detecție este variabilă, funcție de natura materialului din care este construit peretele protejat. Majoritatea producătorilor asigură o rază de acoperire de aproximativ 6 m pentru pereți de beton. 

Aceste detectoare sunt sensibile la alarme false cum ar fi ciocănituri în pereți sau zgomote de reparații din restul clădirii ceea ce face ca utilizarea lor să fie limitată din cauza acestor factori.La instalarea acestor detectoare trebuie analizată structura peretilor protejați: atât materialul de bază (beton, caramidă, lemn etc.),cât și materialul de acoperire sau izolație. 

Spre exemplu, instalarea unui senzor de șoc pe un perete de beton armat acoperit cu un strat izolator antifonic de polistiren expandat trebuie realizată prin aplicarea senzorului de șoc pe structura de bază a peretelui, înainte de acoperirea acestuia cu polistiren. 

De asemenea, trebuie luat în calcul un coeficient mult mai mare de absorție asunetelor.Reglarea sensibilității este de asemenea o operațiune important 

 

Senzorul geofonic (seismic)

Senzorii seismici sunt utilizați în aplicații de înaltă securitate având o funcție similară senzorilor de vibrații. 

Diferența majoră dintre cele două tipuri de detectoare constă în spectrul de frecvență analizat.

Acest tip de senzor este foarte indicat pentru detectarea tentativelor de găurire a seifurilor, ATM-urilor, camerelor blindate cu orice model de dispozitiv mecanic de gaurire.

Raza de acoperire este similară cu cea a detectoarelor de vibrații.

Aceste tipuri de detectoare pot fi instalate cu succes în zone zgomotoase, în special în cazul în care trebuie protejați pereții exteriori aflați în zone cu trafic greu.

Bariere infrarosu (detectori cortină)

Cortina se compune din mai multe bariere active (detectoare) IR ce creează o serie de „gratii” invizibile. Încercarea de a trece de aceste „gratii” va porni în mod automat sistemul de alarmă.

Cortinele IR se pot folosi şi la asigurarea trecerilor controlate, porţilor, gardurilor, a obiectelor de valoare în aer liber ş.a. În muzee, cortinele IR se pot utiliza confortabil şi discret pentru a separa vizitatorul de exponatele preţioase.

Dacă legătura se întrerupe în mod continuu (amplasând un obstacol între emiţător şi receptor) bariera nu va reveni la starea iniţială. O astfel de stare a barierei este importantă dacă se comandă porţi de acces, bariere, ş.a.

5. Dispozitive de semnalizare

Sirema alarma exterior Sirena alarma interior

 

În cadrul unui sistem de alarmă, sirena este acel echipament responsabil cu emiterea avertizărilor sonore în cazul producerii unei alarme, dar și a altor evenimente.

Sirena emite semnale sonore în mai multe situații:

-la armarea sistemului antiefracție pentru a confirma proprietarului că sistemul este armat;

-la dezarmarea sistemului antiefracție pentru a confirma proprietarului că sistemul este dezarmat;

-în cazul oricărei tentative de sabotaj;

-în cazul unei spargeri (evident);

-în cazul unui incendiu sau a unei scurgeri de gaze, dacă la centrala de alarmă sunt conectate și detectoare de fum, foc sau gaze.

Pentru ca orice alarmă să fie mai usor observată, sirenele pot avea, pe lângă avertizarea sonoră, și avertizare luminoasă cu flash.

 Unitatea de control de alarmă este de obicei configurată în așa fel încât alarma optică este activă până la resetare, în timp ce semnalul acustic este generat pe o perioadă de timp specificată. De exemplu, unele norme municipale limitează volumul alarmei la 91 decibeli timp de maxim 4 minute. Astfel, chiar și în cazul unei alarme false, semnalul acustic nu va deranja vecinii pentru o perioadă lungă de timp. 

Dispozitivele externe sunt plasate astfel încât să poată fi bine vizibile de oamenii din zonă. Sirenele de interior cu un volum de alarmă foarte mare (120 dB) sunt destinate să descurajeze rapid hoții și îi împiedică să rămână mai mult timp în apropierea acestora.

Sirenele antiefracție pot fi sirene pe fir sau sirene radio wireless.

Legătura pe fir este folosită simultan pentru alimentarea sirenei și pentru transmiterea evenimentelor de la centrală către sirena (alarmă, armare, dezarmare, sabotaj, etc).

O sirenă wireless foloseste doar baterii interne pentru alimentarea cu energie electrică, iar comunicarea cu centrala de alarmă se face folosind unde radio. Cu acest tip ce sirenă nu aveți nevoie sa pozați niciun cablu între centrală și sirenă. Trebuie doar să fiți sigur că sirena este compatibilă cu centrala de alarmă și că sirena se află în acoperirea radio a centralei.

Sirenele antiefracție pot fi de interior sau exterior.

Sirenele de interior sunt fabricate in general din plastic și se montează doar la interior (de obicei chiar pe cutia metalică a centralei de alarmă), în medii protejate de umezeală și frig, și au o putere mai scăzută.

Sirenele de exterior se montează la exterior, în orice fel de condiții meteo și au o putere foarte mare, alarma putând fi auzită de la distanțe de până la 1 kilometru. O sirenă de exterior emite sunetul direcțional și deci, pentru eficiența maximă, este necesară orientarea sirenei înspre o zonă cât mai populată. Pentru că sunt expuse, o sirena de exterior oferă protecții multiple împotriva sabotajului: carcasă metalică dură, acumulator propriu pentru alimentare în caz de tăiere fir, detecție acoperire sau înecare cu spumă, etc. Atenție la instalarea sau revizia unei sirene de exterior! Datorită nivelului de sunet foarte puternic vă puteti deteriora auzul dacă sirena declanșează când sunteți foarte aproape ea.

 6. Butoane și pedale panică

                    

Buton de panică fără reținere Buton de panică cu reținere        Pedală de panică

Butonul de panică și pedala de panică sunt dispozitive conectate la un sistem de alarmă cu scopul de a fi apăsate în cazul unei situații de urgență pentru a declanșa alarma (silențioasă sau sonoră).

Butoanele și pedalele de panică sunt obligatorii în locații precum bănci, case de amanet, case de schimb valutar, dar sunt utile (chiar recomandate) și in magazine, baruri, restaurante, ateliere auto, etc. 

Orice locație care are contact direct cu publicul și care poate fi amenintață de tâlhari sau scandalagii va beneficia enorm de pe urma unui buton de panică.

Un buton de panică se instalează, de obicei, în spatele casei de marcat, sub recepție, în puncte unde numai personalul autorizat îl poate folosi. Activarea butonului de panică se face folosind mâna. 

O pedală de panică se instalează, de obicei, pe podeaua de sub biroul recepție, pe podeaua de sub biroul casierie, și este activată de către personalul autorizat folosind talpa piciorului. Atenție la alarmele false rezultate din apăsarea involuntară a pedalei.

Un buton de panică declanșează, cel mai des, o alarmă care se numeste alarmă silentioasă. Ca să întelegeți mai bine iata un exemplu. În cazul în care cineva încearcă să jefuiască un magazin, vânzătorul poate apăsa discret butonul de panică pentru a declanșa alarma, însă fără a porni și sirena. Acest concept se numește „stare de panică”. Firma de pază va primi semnalul de urgentă și intervenția va fi trimisă pentru a surprinde răufăcătorii în fapt.

Butoanele de panică pot fi butoane cu sau fără reținere. Un buton cu reținere va necesita o cheiță de resetare în cazul în care este apăsat.

Butoanele de panică pot fi butone pe fir sau butoane wireless.

Butonul de panica pe fir se conectează prin cablu de alarmă direct la centrala de alarmă a locației și, în cazul in care este apăsat, va transmite semnalul de urgență către centrală, prin intermediul acelui cablu.

Un buton de panică wireless este asemănător cu o telecomandă și foloseste baterii pentru a putea transmite semnalul de urgență către centrala de alarmă folosind unde radio.

Butoanele de panică wireless nu folosesc niciun fel de cablu și transmit semnalul de panică, către centrala de alarmă, prin unde radio. Sunt recomandate în locații de dimensiuni mari, unde personalul este mereu în mișcare. În cazul oricărui incident nedorit, prin apăsarea butonului de panică wireless, alarma va fi declanșată de la distanțe de până la 100 metri.

7. Module speciale de extensie

În anumite situații, funcțiile cu care centralele de alarmă sunt dotate din fabrică nu sunt suficiente pentru tot ceea ce trebuie să facă sistemul de securitate. 

Pentru astfel de situatii există modulele speciale de extensie pentru centralele de alarmă.

Aceste module se conectează la centrala de alarmă și oferă o serie de facilități pe care centrala nu le oferă. De reținut că aceste module sunt compatibile doar cu centralele de la același producător.

Modul de extensie zone

Dacă intrările de zonă ale centralei nu sunt suficiente se poate folosi un modul de extensie zone pentru a se mări considerabil numărul zonelor disponibile pentru sistemul de alarmă.

Modulul wireless

Daca centrala de alarmă nu oferă suport wireless, dar se doreste adăugarea de echipamente radio (telecomandă, detector wireless, sirenă wireless, etc), se poate atașa centralei un modul wireless radio care permite adăugarea de dispozitive wireless la sistemul de alarmă.  

Acestea sunt conectate la panoul de comandă prin magistrala de sistem. 

Programarea lor se face prin intermediul panoului de control, folosind o tastatură sau un computer care rulează un software dedicat. 

Senzorii wireless pe baterii pot funcţiona cca. 2 ani fără să li se schimbe bateria. Ciclul de viață al bateriei depinde de puterea de transmisie și de numărul transmisiilor stabilite.

Subsistemele wireless sunt ideale pentru utilizare în locaţiile în care nu se poate realiza cablarea suplimentară (din motive estetice, de exemplu). Instalarea este foarte rapidă și întreținerea se limitează doar la înlocuirea periodică a bateriilor din detectoarele wireless.

Modulul IP

Un modul IP funcţionează ca un intermediar între centrala de alarmă și router-ul de internet al locației. Cu acest modul instalat, sistemul de alarmă va putea fi accesat prin internet, folosind aplicaţia de mobil a producatorului.

Modulul SMS

Un modul SMS folosește o cartelă obisnuită de telefonie mobilă pentru a transmite SMS-uri cu toate alarmele și evenimentele raportate de centrală către unul sau mai multe telefoane mobile. Clientul poate inclusiv să armeze / dezarmeze sistemul prin trimiterea de SMS către modul cu un cod special.

CODURI SISTEM

Un sistem are mai multe tipuri de coduri, de exemplu:

  • Codul de instalator – are rolul de a permite accesul la funcțiile de programare ale sistemului. În majoritatea cazurilor, codul de instalator permite de asemenea analiza jurnalului de evenimente din memoria centralei.
  • Codul master – utilizator principal – activare, dezactivare, programare coduri, omitere zone etc
  • Codul user (utilizator simplu) – armare, dezarmare, eventual omitere zone
  • Codul constrângere (Duress) – este un tip special de cod user ce transmite la dispecerat un mesaj de constrângere (atac) și este folosit în cazul în care utilizatorul este forțat să dezactiveze sistemul de securitate. Codul de constrângere trebuie activat de instalatorul sistemului.
  • Codul cu drepturi limitate (numai în activare sistem) – codul persoanelor care fac mentenanța și trebuie să activeze sistemul securitate la terminarea activității